Biserica evanghelică din Jibert/ Seiburg/ Zsiberk

Jibert/ Seiburg/ Zsiberk se află spre capătul drumului medieval principal dintre Făgăraș și Rupea, în teritoriul numit „Țara Ovăzului” (Haferland). Fiind una dintre cele mai numeroase comunități rurale din zonă, sașii din Jibert s-au văzut forțați să-și demoleze biserica fortificată, ridicată pe un deal în mijlocul satului, și să construiască una nouă, mult mai încăpătoare. Piatra de temelie a noului edificiu va fi pusă în 1868, iar în 1876 va fi terminată în mare cu sprijinul Fundației Gustav Adolf. Biserica evanghelică din Jibert este probabil, după cea din Cincu, cea mai mare biserică săsească de sat.

Proiectul de biserică cu trei nave, cu absidă poligonală în est și turn pe extremitatea vestică a navei centrale, a fost realizat într-un stil neogotic simplificat. Interiorul este umplut cu mobilier în același stil neogotic. Panoul central al altarului poartă semnătura „von Martin Pildner/ Pfarrer/ 1879” (de Martin Pildner/ preot/ 1879) și este flancat de două statui din ceramică ale apostolilor Petru și Pavel. Predela este decorată cu trei mici panouri pictate: central o reprezentare neobișnuită a cinei de taină, pe laterale portretele reformatorilor Luther și Calvin.

Orga a fost construită în 1841 și extinsă după construirea bisericii noi. Turnul găzduiește un mecanism de orologiu din secolul al XVIII-lea, din nefericire nefuncțional.

Cazul bisericii din Jibert este unic în peisajul bisericilor săsești. Deși construcția nouă a fost dotată cu mobilă nouă, o serie de piese de mobilier importante au fost păstrate, deși inutile.

Strana preotului Johann Lang din 1709 este a doua strană pictată ca vechime din Transilvania. Într-o încăpere a emporei sudice s-a păstrat, demontat și cu stratul pictural aproape pierdut, un altar baroc timpuriu (prima jumătate a secolului al XVIII-lea). Aparent complet, este singurul altar baroc fară un panou pictat în scrin. De asemenea, au supraviețuit două sfeșnice din lemn policrom cu aplicații de fier datate 1676. În casa parohială se află și cristelnița din piatră sculptată, din secolul al XVII-lea, a bisericii vechi.

Răspândite în scop decorativ, au fost identificate recent, în capul scărilor către biserică și pe latura vestică, trei fragmente din portalul romanic al bisericii medievale.

  • Galerie foto:

  • Colecție: