Biserica fortificată din Cârța/ Kerz/ Kerc

Biserica evanghelică din Cârța este una dintre cele mai cunoscute atracții turistice din sudul Transilvaniei. Cu peste 800 de ani de istorie în spate, la origine mănăstire cisterciană, Cârța este poarta de intrare a stilului gotic în Transilvania.

În jurul anului 1200 un grup de călugări cistercieni au pus bazele abației, fiică a abației cisterciene de la Igriș (astăzi în județul Arad). Oficial mănăstirea a fost înființată câțiva ani mai târziu, odată cu prima donație din partea regalității maghiare. Despre primele decenii de existență a comunității cisterciene în Țara Făgărașului nu avem foarte multe informații. Ceea ce știm cu siguranță este că așezarea monahală a fost distrusă de marea invazie mongolă din 1241-1242.

Chiar înainte de mijlocul secolului al XIII-lea, la Cârța, ca și în alte multe locuri din Transilvania, începe reconstrucția. Dacă inițial putem presupune că mănăstirea era compusă din clădiri din lemn, care nu au supraviețuit atacului mongol, după 1250 începe zidirea ansamblului din piatră, din care o bună parte încă se păstrează. Centru monahal, pe lângă călugări presupunea și o populație laică care să permită o diviziune a muncii în scopul atingerii prosperității așezământului. Printre aceștia se găseau și constructori veniți din Europa apuseană.

Biserica mănăstirii avea trei nave și transept, fiind amplasată pe latura nordică a unei curți pătrate care avea pe laturile de est și sud clădiri, iar la vest era închisă de un zid. Claustrul urma schema folosită de cistercieni aproape fără excepție. Din anexe astăzi mai există ruinele aripii estice, iar o parte din cea sudică este înglobată în casa parohială evanghelică.

Din biserică, singura parte păstrată integral este corul. Ansamblul construcțiilor a fost cedat bisericii Sfânta Maria din Sibiu după desființarea mănăstirii și izgonirea călugărilor în timpul regelui Matia Corvin în 1474. Reparații se mai fac până în primul deceniu al secolului al XVIlea, dar după aceea sătenii izolează și întrețin ca biserică parohială doar corul marii biserici a cistercienilor.

Arhitectura gotică de la Cârța, mai simplă, dar în acord cu ce se întâmpla în occident, se îmbină cu influențe romanice reminiscente la data construirii mănăstirii. Fie că vorbim de arce semicirculare întâlnite în diverse structuri, fie că vorbim despre coloane cu capiteluri reprezentative pentru arta romanică, goticul este însă cel care definește zidirile de la Cârța. Meșterii care erau în plus pentru nevoile șantierului sau care și-au făcut ucenicia aici vor merge pe alte șantiere Transilvănene, în comunități care își permiteau să-i angajeze. Primele iradieri gotice nu vor fi însă în Țara Făgărașului, ci în Țara Bârsei, la biserica Sf. Bartolomeu și la bisericile din Prejmer, Hărman și Cristian.

Deși șantierul trebuie să se fi terminat în mare în jurul anului 1300, lucrări ocazionale se vor mai face la mănăstire, multe ca urmare a stricăciunilor produse de incursiunile turcești în secolul al XV-lea. Calitatea este însă cu totul alta, fiind mărturie a diferenței de pregătire a meșterilor locali din epocă în comparație cu cei care au lucrat la începutul construcției. Acum se ridică și turnul poligonal de pe fațada vestică.

Sculptura în piatră de aici va deschide un capitol nou în arta transilvăneană. Capiteluri și chei de boltă cu elemente florale sau antopomorfe – cum este cheia de boltă din altar cu chipul Mariei – vor fi exemple pentru alte opere de acest gen sau mai complexe din alte biserici.

În interiorul bisericii nu se păstrează, din nefericire, nicio piesă care să amintească mobilarea medievală, cu excepția unei strane gotice târzii, din prima jumătate a secolului al XVI-lea, păstrată fragmentar și transformată. Secolul al XVIII-lea va aduce la Cârța un nou stil artistic la modă pe atunci: barocul. Piese elaborate și pretențioase provenite din ateliere orășenești, precum altarul monumental (1751) sau pupitrul cu picior, sunt asortate cu lucrări excepționale ale barocului țărănesc transilvănean – spectaculoasa ușă a sacristiei (1740), strana de pe latura sudică a altarului și amvonul (astăzi depozitat în sacristie). Tot din secolul al XVIII-lea datează și două steaguri pictate, depozitate pentru conservare în afara bisericii.

Orga mare din emporă datează din 1813 și este opera lui Andreas Eitel. A aparținut inițial bisericii din Agnita de unde, în 1852, a fost cumpărată de comunitatea din Cârța. Orga mică (1790) de sub empora sudică este cel mai vechi instrument cunoscut construit de Samuel Maetz și provine din biserica evanghelică din Șoroștin/ Schorsten, de unde a fost relocată după 1990 pentru o mai bună păstrare.

  • Galerie foto:

  • Steag

  • Vedere spre orgă

  • Strană pe peretele sudic

  • Ușa sacristiei

  • Ușa sacristiei

  • Strana preotului

  • Detaliu pupitru

  • Pupitru

  • Aripă altar

  • Altar

  • Vedere de la drum

  • Vedere dispre sud-est

  • Portalul vestic

  • Vedere aeriană

  • Vedere aeriană


  • Colecție: